Menu
În 2020, au avut loc 26.809 cazuri documentate de violență, iar 80% din acestea au avut loc împotriva femeilor, conform statisticilor VIF (Violența Împotriva Femeilor). În nouă din zece cazuri, agresorii au fost bărbați care aveau o relație apropiată cu victima, fiindu-le soț, concubin, părinte. În cazurile de viol, 94% din victime sunt femei și fete, iar 95% din agresori sunt bărbați. O statistică dură, în spatele cifrelor aflându-se povești de viață pline se umilință și suferință la adresa femeilor. O artistă tânără a avut curajul de a transpune în artă această realitate pe cât de comună, pe atât de dură.
Instalația centrală Locuri uitate ale inimii mele – Cuvinte sparte, creată de artista plastică Elena Andrei, ilustrează pe obiecte de porțelan pictat poveștile a peste 30 de femei care i-au încredințat amintirile și traumele lor legate de violența domestică. Tânăra artistă descrie în cuvinte dure inclusiv propria ei istorie de abuz emoțional și experiențele de violență verbală prin care a trecut. Instalația centrală a recreat o masă festivă, obicei frecvent în multe familii, dar care uneori se transformă dintr-o oază de iubire, încredere și căldură sufletească într-un chin recurent și umilitor pentru multe femei.
Una dintre fotografiile care înfățișează această masa festivă a fost expusă în cadrul expoziției-eveniment de fotografii – „We Are Half” care atrage atenția asupra inegalității de gen ce persistă în multiple forme la nivelul societății. Expoziția a prezentat fotografii actuale ale femeilor din România care s-au remarcat prin realizări deosebite în plan profesional, în domenii precum știință, tehnologie, inginerie, medicină, antreprenoriat social, artă și cultură, apărarea drepturilor femeii, precum și fotografii ale unor femei care s-au aflat în situații tragice (război, exil, violență domestică, diverse tipuri de discriminare etc).
Am invitat-o pe Elena să ne vorbească despre acest demers curajos de a aduce în artă abuzul emoțional asupra femeilor și despre egalitatea de șanse în acest domeniu.
O colecție schizoidă de frumusețe și cinism – exact ca în viață
Povestește-ne despre expoziția de anul trecut. Ideea porțelanurilor pictate cu cuvinte agresive la adresa femeilor a fost senzațională.
Ideea inițială a fost de a pune pe obiecte din porțelan expresii jignitoare auzite în propria relație de abuz, dar pe care să le așez cumva într-un context frumos, delicat. Fiecare dintre expresii este însoțită de picturi ce înfățișează păsări, flori, insecte etc. Câteva expresii ale agresiunilor verbale au ajuns pe obiecte fragile, delicate, din porțelan, dar și pe șervețele pe care le-am pictat tot cu astfel de mesaje, într-o colecție schizoidă de frumusețe și cinism. În timp, proiectul a crescut diferit și a ieșit din zona personală pentru că mai multe femei au dorit să participe la proiect cu propriile expresii sub protecția anonimatului.
Expoziția s-a construit din două registre: unul pictural-sensibil împământat la trecut prin fire intime cu surorile prerafaelite, artiste invizibile cu sensibilități rafinate, muze tăcute; celălalt, într-un registru militant-terapeutic, contemporan, menit a traduce experiențele traumatice a zeci de femei într-o lucrare tulburătoare cu mesaj social: „Cuvinte Sparte”.
Instalația, centrală și prin poziționarea ei geografică în cadrul expoziției, dar și prin apropierea emoțională a propriului traseu terapeutic de traumă și vindecare prin care am trecut, a recreat o masă festivă, obicei frecvent în multe familii. Din nefericire, destul de des, momentul festiv al meselor, cel care ar trebui să fie o oază de iubire, încredere și căldură sufletească, este un chin recurent pentru multe femei.
Ce ne poți spune despre reprezentarea și implicarea femeilor în demersul tău?
În demersul meu artistic, au participat în regim anonim peste 30 de femei care mi-au încredințat propriile istorii de abuz prin împărtășirea abuzurilor verbale, psihologice și emoționale de care au avut parte. În momentul în care am expus instalația, reacțiile femeilor (dar și ale bărbaților) au fost de mai multe feluri. Multe femei au plâns, s-au identificat cu poveștile de pe porțelan; pentru altele a fost ca o experiență de catharsis, simțindu-se eliberate de ce auziseră la rândul lor în propriile relații; câteva au fost șocate de îndrăzneala demersului.
Mii de artiste au creat opere de artă, de a căror existență începem să aflăm în ultimii ani
De ce e atât de importantă solidaritatea feminină în domeniul artei și nu numai?
Solidaritatea feminină este importantă în toate domeniile, dar în cel artistic este necesară poate mai mult ca în altele. Multe secole, femeile au fost private de educație, iar în domeniul artistic, ele nu au avut acces real la aceasta decât în secolul al XX-lea. În ciuda acestui context, mii de artiste au creat opere de artă, de a căror existență începem să aflăm în ultimii ani. E nevoie să ne susținem una pe cealaltă, să creăm proiecte comune, să ne încurajăm reciproc, să vorbim despre temele care nu au putut să-și găsească glasul fiind considerate „prea sensibile”, „prea feminine”, „lipsite de forță” etc. Teme ca vulnerabilitatea, fragilitatea, corpul feminin privit altfel decât din perspectiva unui obiect generator de dorință, maternitatea, viața invizibilă casnică a mii de femei etc. sunt în sfârșit aduse în atenția publicului.
Care e motivația care vă conduce în arta cu mesaj civic pentru femei?
De exemplu, prin instalația „Cuvinte sparte”, am încercat să-mi pun munca artistică în sprijinul împuternicirii femeilor care au trecut prin situații similare de abuz. Abordez însă și teme considerate „minore” în artă, cele de care vă povesteam mai sus. La finalul zilei, printre metafore și subtilități, demersul meu artistic este unul profund feminist și are menirea de a crea un spațiu sigur pentru toate emoțiile pe care le experimentăm ca femei.
Cât de mult contează libertatea de a alege în viața unei femei?
Din punctul meu de vedere, libertatea de a alege este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții. Să ai libertatea de a decide ce faci cu viața ta, cu corpul tău, să ai acces la finanțele pe care le produci, să ai libertatea de a alege meseria pe care ți-o dorești și la care visezi, să ai libertatea de a alege cu cine te căsătorești, să ai libertatea să nu o faci, să ai libertatea de a avea un copil sau nu. Toate acestea sunt drepturi care au fost câștigate cu greu prin lupta feministă și care rămân încă privilegii greu de obținut în unele zone ale lumii.
Artistele sunt mai puțin promovate decât artiștii, lucrările lor se vând la prețuri mai mici
Femeile se susțin în zona privată, dar în zona publică mai puțin. Se spune că femeile nu promovează femei. Care sunt principalele provocări cu care vă confruntați în comunitatea voastră de artiști?
Cred că acest fenomen se întâmplă și din cauza faptului că atât în zona privată, cât și în cea publică, numărul femeilor este mai mic și deseori au de luptat cu un sistem întreg creat în defavoarea lor.
În zona artei, artistele sunt mai puțin promovate decât artiștii, lucrările lor se vând la prețuri mai mici decât cele ale artiștilor și nu din lipsa valorii, ci din lipsa un sistem clar care să creeze precedente în acest sens. Și în acest moment, de exemplu, în Universitatea de Arte, la secția pictură, peste 70% din corpul studențesc este format din fete, iar corpul de profesori este format exclusiv din bărbați. Deci cumva, ca să susțină alte femei, trebuie mai întâi să existe acces la zonele acestea în care ar putea ajuta.
Cum identificați și susțineți talente feminine în artă?
Nu cred că sunt eu în măsură să identific talentele feminine. Ce fac și ține de mine este să susțin colege artiste prin a merge la deschiderea expozițiilor pe care le au, a le promova în mediile unde am acces, a cumpăra artă de la ele atunci când îmi permit etc. O altă modalitate, dar care nu implică arta contemporană, este pagina de Facebook pe care am creat-o acum un an jumătate – Istoria Artei la Feminin – în care scriu despre artiste mai puțin cunoscute și promovate din toate timpurile.
În leadershipul feminin văd importante empatia, solidaritatea feminină, claritatea, onestitatea.
Egalitatea de gen – cum se manifestă concret acest deziderat în artă? Exemple de bune practici – văzute și trăite.
În ultimii ani, există niște semne că acest concept evoluează în lumea artei și își face simțită prezența. Există mai multă deschidere din partea instituțiilor oficiale de a implica un număr mai mare de artiste în proiecte; galeriile de artă au început să expună și să vândă arta creată de femei, nu numai cea creată în preponderență de către bărbați. Se vorbește mai mult în artă de subiecte delicate ca abuzul de mai multe feluri, vulnerabilitate etc.
Elena Andrei a studiat Pictura la Universitatea de Arte București, clasa profesor Sorin Ilfoveanu (2003-2007) și are un master în Arte Vizuale la aceeași Universitate (2007-2009). Lucrează în medii precum pictura, grafica, porțelanul și ceramica. E mamă singură a unui băiețel.
La finalul anului 2022 a creat o instalație de artă inedita pe care a prezentat-o în cadrul expoziției „Locuri uitate ale inimii mele“, de la ART Hub, curatoriată de artista și managerul cultural Nona Șerbănescu.
„Consider că a fost și este un proiect important, profund feminist, legat de o temă despre care se vorbește mai puțin în mediul artistic și nu numai.”
„În România și nu numai, violența împotriva femeilor și fetelor este sistemică. Este domestică și este societală. Este încă înscrisă în ADN-ul patriarhal al societății și uneori este inclusiv greu de reperat și de definit ca atare. Abuzul îmbracă cele mai perfide forme și nu se rezumă la registrul violenței fizice. Așa cum din păcate Elena Andrei a aflat din proprie experiență, abuzul poate fi economic, emoțional, verbal. Revenirea după o lungă perioadă de abuz necesită timp, energie, putere și voință. Elena Andrei știe că toate acestea nu sunt accesibile oricărei femei și își pune munca și arta în sprijinul împuternicirii femeilor ce trec prin situații similare de abuz. Cu riscul unei vulnerabilizări extreme, artista Elena Andrei face gesturi de mare curaj ce trădează același spirit puternic și vertical cu care demara acum 20 de ani în artă și împărtășește din experiența proprie de abuz în sprijinul altor femei aflate în situații similar, atât prin intermediul lucrării conceptuale Cuvinte sparte, cât și prin contribuția semnificativă la proiectul Iubirea Calling, o serie de filme artistice ce vor vorbi despre abuz și sistemul de protecție al victimelor abuzului în România.”, a declarat Nona Șerbănescu, curatoarea expoziției.
Expoziția s-a desfășurat între 5 – 30 decembrie, la ART HUB, iar în această perioadă a fost vizitată de multe femei care au trecut prin experiențe asemănătoare, dar și de bărbați care au rezonat cu proiectul. Publicul feminin a avut reacții emoționante, de la sentimente de împuternicire datorită faptului că mesajele căpătau un fel de catharsis prin faptul că erau scrise și arse la cuptor (procesul de pictură pe porțelan implică, printre altele, arderea decorului la 800 de grade, deci cumva, transmutarea picturii). O parte din publicul masculin a fost deranjat de instalație, considerând că are „prea mult tupeu” sau că sunt lucruri de care nu ar trebui să se vorbească în public, deranjând violența verbală regăsită pe obiecte. Interesant este faptul că multora dintre ei li se pare normal să adreseze astfel de injurii femeilor, dar atunci când sunt puși față-n față cu acest adevăr, îi deranjează profund.
Foto: Petru Ghiocel și arhiva personală a Elenei Andrei
Share this post
