Menu
Andreea Marin, activistă umanitară, președinta Fundației „Prețuiește Viața” este cunoscută și pentru desele sale intervenții publice pe tema egalității în drepturi pentru femei și bărbați, a inegalității de șanse, a stereotipurilor de gen. Sunt realități care persistă, care încă ne mai condiționează mentalitatea și felul în care acționăm în viața cotidiană, sunt inechități și decalaje pe care le vedem clar în momentul când ieșim din zona de confort, din bula de oameni care au acces la informația de calitate.
Mama și fiica ei o motivează să militeze pentru drepturile femeilor
Andreea abordează cu asumare și curaj aceste realități pe care le vede în activitatea sa de activistă pentru drepturile omului, cu simțurile și bunele practici ale jurnalistului cu ani buni de televiziune la activ. Îi pasă de oamenii greu încercați de viață și ori de câte ori poate, se străduiește să vină cu soluții – atât la nivel micro (om la om), dar mai ales la nivel macro (prin demersuri care să amelioreze sistemul legislativ). Sursele de inspirație sunt mama ei, îngerul care îi ghidează propria existență, și fiica ei, pentru care își dorește o lume mai bună, mai așezată, mai sigură. Aceste două repere – „amontele și avalul” vieții ei – sunt cele două faruri care o motivează să militeze pentru drepturile femeilor.
Îi mulțumim Andreei că a acceptat să se alăture în campania #WeAreHalf – Stop Cutting Off Women!, pentru a atrage atenția asupra efectelor inegalității de gen, despre care putem spune, fără exagerare, că întârzie și frânează prosperitatea unei nații.
Manifest pentru femei mai puternice în România
În cadrul evenimentului Femei mai puternice în România, susținut de Reprezentanța Comisiei Europene, Ambasada Suediei, Ambasada Germaniei la București, Biroul de Informare al Parlamentului European în România și FILIA, Andreea Marin a susținut o intervenție în care motivează foarte clar implicarea ei în acțiunile de conștientizare a drepturilor femeilor. Am ales să îl redau aici ca pe un manifest care să ne ghideze în demersul nostru comun de apărare și promovare a drepturilor femeilor de pretutindeni.
„Drepturile femeilor”. N-ar trebui să fie doar un subiect de retorică, ci să transformăm din ce în ce mai convingător aceste cuvinte în realitate. Acest discurs rostit în deschiderea Conferinței Femei mai puternice în Romania e dedicat tuturor femeilor pe care le prețuiesc și le admir pentru efortul, dragostea de viață, lupta și valorile lor.
Mulți dintre noi ne-am născut în secolul dezintegrării atomului, al primului pas al omului pe Lună, al revoluției produse televiziune, sateliți, psihanaliză, clonare; avem rădăcinile în secolul apus acum două decenii. Respirăm, arătăm, trăim altfel de când a fost inventat rock’n’roll, de când medicina a impus noi standarde estetice folosind siliconul, de când percepția noastră asupra timpului și a spațiului s-a schimbat radical.
Descoperiri uimitoare au întors cu susul în jos teorii ce păreau de neclintit cu ani în urmă și au schimbat lumea noastră fără putință de întoarcere. Totodată, deși poate părea ciudat, mă gândesc la faptul că noi, femeile, de pildă eu și fiica mea, și cu siguranță mulți dintre dumeavoastră și copiii ce vă sunt urmași, ne-am născut în secole difeite. Câte ne leagă și câte ne despart totuși? Vreau să văd partea plină a paharului pentru mine și copilul meu. Lumea lor este cumva diferită în bine de cea de odinioară. Îmi spun că am făcut un pas înainte spre drepturile omului și vreau să o asigur pe fiica mea că lumea prezentului și a viitorului ei este una în care poate deveni una dintre femeile educate, echilibrate, libere în gândire, capabile să schimbe destine în bine. Femei care au șansa să decidă, umăr la umăr cu bărbații, schimbările în bine ale acestei lumi.
Dar oare pot face această promisiune în lumea în care există, iată, pedeapsa femeilor și fetelor care au îndrăzneala de a-și dori cunoașterea, de a merge la școală?
Pentru că internetul duce știrile cu rapiditate, fiicele noatre trăiesc cu teama interioară că există undeva fete ca și ele, atât de nedreptățite de contextul istoric. Cine le garantează că mâine nu va fi din ce în ce mai aproape această realitate dacă nu facem schimbări curajoase și necesare?
Mai putem spune că în lumea noastră există unele locuri unde discriminarea fetițelor începe astăzi încă dinaintea nașterii lor, odată cu depistarea cu ultrasunete a sexului fătului care ulterior este avortat dacă e de sex feminin. Sau acolo unde nu există acces la aparatura medicală, copilul e lăsat să vină pe lume, iar dacă e fetiță, este sacrificată. Cumplit de trist și de adevărat! Discriminarea timpurie a fetelor în anumite culturi înseamnă și malnutriție, lipsa accesului la educație și la asistență medicală în favoarea băieților din familie, socotiți a avea un rol mult mai important în comunitate și îndreptățiți a avea mai multe drepturi în plus față de surorile lor. Am aflat atunci când am fost în Africa, în calitate de ambasador al UNICEF pentru România, de practica mutilării genitale a fetițelor la o vârstă fragedă, făcută de un vraci al satului cu un cuțit care nu a aflat niciodată ce e sterilizarea, tehnică depre care ei cred că le asigură fidelizarea viitoarei soții. Există comunități în care bărbații nu acceptă să ia de soție o femeie care nu s-a supus acestui ritual.
Sunt femeie și mamă. Oare să închid ochii știind că fiica mea citește și mă întreabă cum e posibil așa ceva? Ce să îi povestesc, cum să îi explic? Nu întîmplător fiica mea visează să urmeze Dreptul… Oare unele dintre realitățile crude care bântuie și mințile tinerilor de azi sunt de ajuns de departe pe hartă încât să le putem ignora?
Vulnerabilitatea fetițelor poate începe și cu abandonarea lor de către părinți – temporar sau definitiv – din diverse motive. La noi în România, multe copile rămân cu cheia de gât și cu grija fraților mai mici, în timp ce părinții pleacă la lucru în străinătate căutând un alt viitor, fără nici o garanție că îl vor găsi. Iar ele sunt norocoase dacă se descurcă și încearcă să se apere de abuzurile celor care le știu vulnerabilitatea. Se întâmplă în România zilelor noastre.
Fiica mea e un copil cu preocupări normale pentru vârsta ei, dar nu am întâlnit aceeași definiție a normalității pentru copiii de-o seamă cu ea, odinioară, întâlniți mai mult sau mai puțin întâmplător. Nu uiți ușor imaginea unui copil de câțiva anișori care își spală singur șosetele ponosite pe marginea unui pârâu, întrebându-mă ce viitor îl așteaptă, dar nici povestea unei puștoaice care într-o baracă în apropierea clădirii ASE își hrănește cu biberonul fratele de câteva luni, iar tatăl lor aleargă să muncească pentru a nu fi nevoit să îi piardă. Mama lor n-a rezistat – e în cer. Așadar, nu e nevoie să mergi prea departe, în America Centrală sau Africa sau în Asia, pentru a întâlni fete care știu prea bine ce înseamnă să aibă grijă de gospodărie, să fie părinți pentru frații mai mici, să se căsătorească și să devină mame la o vârstă fragedă. Cunosc nevoia de a scăpa de sărăcie sau de legile etniei din care fac parte, dar nu știu ce înseamnă școala și nu din vina lor. Le găsim și în România și în Europa de astăzi, iar continentul nostru nu e singurul loc de pe pământ unde au intrat în cotidian traficul de minore sau femei adulte. Citeam odinioară o statistică a Națiunilor Unite care spune că mai mult de două treimi dintre copiii analfabeți ai lumii sunt fete. Iar cele mai multe dintre fetele care se căsătoresc la 12 ani își petrec mai mult de 80% din tinerețe fiind însărcinate.
E o lume strâmbă, iar ceea ce ar putea-o îndrepta ar fi doar educația fetelor și accesul la drepturile care sunt și ale lor. Și cine ar putea decide cu cea mai bună înțelegere asupra problematicii feminine dacă nu chiar femeile? În ce lume dreaptă pot fi ele minoritare sau pot lipsi cu desăvârșire atunci când sa iau hotărâri ce pot schimba toate aceste realități și ne privesc direct? O dată pentru totdeauna ar trebui schimbate în bine.
Mă aflam la sediul ONU cu ani în urmă și ascultam un judecător cu o experiență impresionantă, o personalitate care și-a dedicat întreaga activitate apărării drepturilor femeii. El și-a început discursul cu un proverb indian pe care nu l-am putut uita niciodată – „Zeii se află acolo unde femeile sunt respectate.”
Sunt doar câteva teme în fața cărora Uniunea Europeană, noi toți, nu putem sta cu mâinile încrucișate. Mă bucur că suntem atât de mulți oameni azi aici, oameni cu putere de decizie care pot aduce o schimbare reală, nu doar una retorică. Ar trebui să găsim împreună răspunsul la o întrebare-cheie: s-ar putea genera o direcție pozitivă pentru viitorul a milioane de fete și femei care se lovesc de probleme pe care chiar nu au habar cum le-ar putea rezolva? De la cele foarte grave, de viață și de moarte, până la nedreptăți de zi cu zi cu care pot trăi, dar la o calitate a vieții mult sub ceea ce merită. Indiferent de stadiul de educație al feteler și femeilor noastre, de nivelul la care a ajuns cariera lor, există încă neputințe, întrebări fără răspuns, umilințe pentru fiecare dintre ele. Există încă ideea „pentru mine nu se poate”. Au nevoie de acel suflu de curaj, au nevoie de informație, de femei ca și ele care le arată că nu există nu se poate. Acesta e motivul pentru care ne aflăm aici. Pentru femei mai puternice în România!
Foto: arhiva personală a Andreei Marin
Share this post
