Meniul
Monica Cure este scriitoare și traducătoare română-engleză, care a câștigat premiul Oxford Weidenfeld-Translation 2023 pentru traducerea sa Caietul Cenzorului de scriitoarea română Liliana Corobca.
Caietul Cenzorului spune povestea vieții în România comunistă, explorând natura literaturii și a cenzurii.
Poezia ei și alte scrieri au apărut în reviste și periodice internaționale. Ea este, de asemenea, autoarea unei cărți despre istoria culturală a cărții poștale, Picturing the Postcard: A New Media Crisis at the Turn of the Century (University of Minnesota Press, 2018).
Un nou roman de Liliana Corobca, Kinderland, va fi tradus de Monica Cure, iar Seven Stories Press UK îl va publica în noiembrie 2023.
Translatoarea recent premiată a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări legate de noul val de scriitoare românce din România.
În multe domenii ale culturii, există foarte puține femei. Sau puținii pe care îi cunoaștem. În timpul educației formale din România, femeile sunt aproape absente de la manuale. Acum este mai mult despre a fi ignorat. Pe pereții majorității școlilor, portretele unor iluștri sunt doar bărbați. Cum explicați această realitate și cum se întâmplă ea în țările și culturile cu care ați fost în contact? Tendințele internaționale în literatură promovează din ce în ce mai mult femeile – avem un câștigător al Premiului Nobel, un câștigător al Premiului Goncourt. Cum comentezi?
Cred că există multe aspecte ale acestei probleme a reprezentării, iar atitudinile în educație sunt unele dintre ele. Deși cunosc personal câțiva profesori de liceu excelenți și dedicați din România, în general se pare că aici problemele contemporane și literatura contemporană sunt subevaluate, „contemporan” adică chiar și secolul al XX-lea. Într-o conversație pe care am avut-o odată cu Mihaela Miroiu, ea a subliniat cât de recent, istoric vorbind, femeile din România au început să aibă acces la învățământul superior, atât de clar că acesta este un factor care contribuie. Un alt lucru pe care îl văd este că au existat mai multe inițiative în societate pentru a recupera rolurile pe care le-au jucat femeile în evenimentele istorice importante ale României, sau chiar în viața de zi cu zi, care erau necreditate, dar sistemul educațional rămâne în urmă în încorporarea acestor constatări.
Poate că este mai ușor să mergi de-a lungul modului în care s-a făcut întotdeauna, mai ales atunci când resursele sunt limitate, poate că te simți mai sigur să rămâi cu un canon existent decât să intri în ceva controversat. Când predați ceva contemporan, pare mult mai evident că nu există un singur „răspuns corect”. Dar asta este cum se învață gândirea critică și cum construim o tradiție a dialogului. De asemenea, așa putem dezvolta un interes mai puternic pentru istorie, văzând cum afectează prezentul. De asemenea, cred că îi ajutăm pe copii să dezvolte dragostea pentru lectură, oferindu-le oportunitatea de a alege cărți de care se simt atrași, ceea ce înseamnă adesea ceva contemporan.
Sunt foarte mulți scriitori din România care merită să fie incluși în programa școlară – Sofia Nădejde, Gabriela Adameșteanu, Ioana Nicolaie, Nora Iuga, Ioana Pârvulescu, Laura Grunberg, Ana Barton, Petronela Rotar, Tatiana Niculescu, Tatiana Țibuleac sunt doar câteva exemple. . Și datorită ție, am aflat-o pe scriitoarea Liliana Corobca. De ce nu sunt luate în considerare? Ce le lipsește pentru a avea portrete în școli, biblioteci și academii?
Cred că este o întrebare grea, deoarece se pare că de multe ori, așa cum spuneam, ceea ce se întâmplă în școli, precum și în biblioteci și academii, este destul de deconectat de ceea ce se întâmplă chiar acum în afara lor. Este un punct natural de frustrare și rase neîncrederea în instituţii. Schimbarea instituțională, în general, este un proces lent și implică oameni cu orice nivel de putere de decizie sau influență care sprijină constant inițiativele care mișcă lucrurile într-o direcție diferită. Acest lucru se poate întâmpla în atâtea moduri, dar este dificil când, la unele dintre cele mai înalte niveluri, mulți dintre cei desemnați să promoveze cultura și educația românească nu sunt în acele posturi din cauza meritului real. Când acele numiri ajung la cineva de merit cu idei noi, ei merită tot sprijinul pe care îi putem oferi.
Între timp, inițiativele private trebuie să continue chiar și fără sprijin guvernamental și, cu cât aceste inițiative pot fi mai incluzive și mai colaborative, cu atât mai bine. Promovarea scriitoarelor, ca și promovarea literaturii române în general, este un efort de grup, care implică edituri, distribuitori, librării, critici și jurnaliști culturali, manageri culturali, bloggeri, alți scriitori și nu numai. Este posibilă mai multă finanțare corporativă, precum și crearea de fundații. Mă gândesc la Premiile Sofia Nadejde, acum dispărute din lipsă de finanțare, dar nu din lipsă de încercare.
De la povești pentru copii la manuale de literatură română – există multă misoginie, stereotipuri și violență împotriva femeilor și copiilor. Le întâlniți și în cărțile pe care le traduceți? Feminismul este, de asemenea, despre femei fără voce sau fără voce. Este acesta unul dintre punctele literaturii feminine?
Cred că unul dintre scopurile întregii literaturi este de a spune adevărul despre viețile noastre interioare prin „ficțiune”, în special adevărul care a fost suprimat, așa că rezultă că acesta este unul dintre scopurile scrierii despre și de către femei. . Când o poveste tratează stereotipuri de orice fel, sună fals. Cititorii buni pot simți când pare că cuvintele au fost puse în gura unui personaj, indiferent dacă personajul este bărbat sau femeie și indiferent de sexul scriitorului. Dar ei pot spune și când un personaj este miop. Acest lucru ar putea fi intenționat, un personaj miop sau chiar un narator ar putea fi crucial pentru poveste sau ar putea fi din cauza punctelor oarbe ale autorului, mai ales dacă poveștii îi lipsește o contra-voce. Acest lucru devine adesea mai clar cu cât trece timpul, unde atitudinile exprimate în anumite cărți din secolul al XIX-lea, de exemplu, se simt învechite, variind de la ciudat la jignitor. O simt la fel de bine în literatura contemporană și când întâlnesc ceva în literatura română care mi se pare neplăcut, în ciuda faptului că există și alte lucruri bune despre carte, devin mai puțin interesat să o traduc. Pentru mine, cel mai puternic scriitor este cel mai empatic scriitor.
Există solidaritate feminină între scriitori/traducători? Aici, dar și internațional?
Cred că solidaritatea între femei în literatură este variabilă și complexă. Văd dovezi ale diferitelor valuri de feminism în rândul scriitoarelor, uneori neînțelegându-se. Un tip de feminism anterior a fost atunci când femeile spuneau că femeile pot face orice pot face bărbații și au ieșit și au făcut-o, de multe ori conformându-se cu modul în care o făceau bărbații și conform acelorași reguli. Acest lucru a condus la continuarea unei atitudini tăioase pentru scriitori, ideea de „geniu unic” sau „cel mai bun”, deși teoretic ar putea fi o femeie acum. Totuși, a dovedit că (cel puțin unele) femeile erau capabile de mai mult decât credea societatea. Un val mai târziu de feminism a atras atenția asupra inegalităților cu care se confruntă femeile, inclusiv femeile scriitoare, mai degrabă decât să încerce pur și simplu să depășească acea inegalitate pe cont propriu într-un sistem inegal. Valul a dus la crearea unor spații alternative și rețele incredibile pentru femei pentru sprijin reciproc, și teorii și un discurs mai clar al inegalității de gen. Pe de altă parte, deși scopul nu a fost niciodată izolarea de domeniul mai larg, munca acestor femei a fost adesea încadrată. Și Există acele scriitoare care, în acest moment, doresc să evite cu orice preț să fie încadrate și resping eticheta de scriitoare feministă, deși preocupările legate de inegalitatea de gen sunt prezente în munca lor. Într-o anumită țară, într-o anumită subcultură, oricare dintre acestea poate fi o poziție de înțeles – cred că asta face parte din solidaritatea pe care o datorăm unul altuia.
În lumea vorbitoare de limbă engleză, mai multe inițiative folosesc statisticile ca un impuls pentru a oferi mai mult sprijin scriitoarelor care sunt subreprezentate. Mă gândesc la organizație „Women Who Submit”, care se concentrează pe rata mai mică pe care femeile o trimit spre publicare, si Mișcarea Femei în traducere care abordează lipsa de traduceri a femeilor scriitoare, inclusiv înființarea Premiului Warwick pentru femei în traducere.
Ca femeie, care este cel mai dificil moment din viața ta profesională și personală și cum l-ai depășit?
E greu de spus, dar cu siguranță printre acele momente a fost asumându-mi riscul de a părăsi mediul academic și de a mă concentra asupra activităților mele literare. Am trecut de la statutul de profesor la a nu putea răspunde cu ușurință la întrebarea ce am făcut. De la câștigarea unui salariu la munca independentă. De asemenea, a coincis cu decizia mea de a rămâne în România, în loc să mă întorc în Statele Unite, după ce mi s-a încheiat bursa Fulbright ca profesor. cred ca noi, ca femei, din cauza vulnerabilităților noastre, deși acest lucru nu este exclusiv pentru femei, tânjim la securitate, care poate fi în contradicție cu chemarea noastră. Mai multe persoane au presupus că rămân în România pentru un bărbat, mai degrabă decât pentru o alegere intrinsecă.
Vă invit să dezminți unul dintre cele mai comune mituri care circulă despre feminism: „Feministe urăsc bărbații și cred că sunt superioare lor”.
Pentru mine, este evident că feministele iubesc bărbații. Misoginia face imposibil ca bărbații și femeile să se conecteze cu adevărat ca indivizi autentici. Creează durerea care poate duce la ură. Patriarhia pune atât bărbații, cât și femeile în cutii care nu se potrivesc, determinând oamenii să mutileze părți din ei înșiși și propriul potențial uman, inclusiv capacitatea lor de intimitate reală. Aceasta include între colegi și prieteni, precum și parteneri romantici. În dragoste, nimeni nu este superior celuilalt, așa că este absent în inegalitatea de gen. Persoanele care sunt feministe, inclusiv bărbații, luptă împotriva misoginiei și a inegalității de gen pentru a crea posibilitatea unei conexiuni dincolo de justiție.
Distribuie aceasta postare
