Corina Ozon: Cui îi este frică de femei? Și de ce?

În mari zone ale culturii, sunt foarte puține femei. Sau sunt puține femei pe care le cunoaștem. Pe tot parcursul educației formale, femeile sunt aproape absente din manuale. Acum este mai mult despre a fi ignorat și a nu fi luat în serios. Pe pereții școlii, vedem doar portretele unor bărbați celebri. Cum explici această realitate?

Este o tradiție veche de secole că spațiul public, unde se iau deciziile, este rezervat bărbaților. Vine din cele mai vechi timpuri când femeile se ocupau doar de spațiul privat - gospodăria și nu aveau voie să depășească limitele acestuia. Un fel de femeie de închisoare a încercat de secole să-i facă plăcută grădinăritul, ștergerea covoarelor, hainele uimitoare, mâncarea gustoasă, poveștile spuse copiilor. Pentru a înțelege de ce imaginile care ilustrează bărbați se află și astăzi pe pereții unor instituții, a fost necesar să explorez trecutul. În vremurile străvechi, când femeile erau considerate un animal și erau puse în aceeași linie cu vitele. Supremația masculină avea nevoie și de o reprezentare iconică pentru a-și exercita autoritatea, deoarece aceste imagini erau pe pereți. Nu aș vrea ca poza mea să fie atârnată așa. Desigur, putem vorbi despre o evoluție în ceea ce privește individualizarea identității feminine, care s-a realizat prin reziliență și solidaritate, un proces dificil și de lungă durată. Dar toate nenorocirile lumii au dovedit că femeia reprezenta un stâlp de rezistență.  Chiar dacă este război, pandemie, foamete sau cutremure, frica este la fel. Cu toții ne agățăm de imaginea mamei noastre când ne este frică, din cauza siguranței pe care o simțeam în pântecele ei, apoi în brațele ei, nu ne-am mai întâlnit. Realitatea este că patriarhia este prezentă și astăzi, nu doar prin poze cu bărbați pe pereții instituțiilor.

Toate nenorocirile lumii au dovedit că femeia reprezenta un stâlp de rezistență

Sunt multe scriitoare românce care merită să fie incluse în programa educațională – Sofia Nădejde, Gabriela Adameșteanu, Ioana Nicolaie, Nora Iuga, Ioana Pârvulescu, Laura Grunberg, Ana Barton, Petronela Rotar, Tatiana Niculescu, Angela Baciu sunt doar câteva exemple. Ce le lipsește pentru a fi incluse în cărțile școlare? Ce le lipsește pentru a avea propriile lor poze pe pereții școlilor, bibliotecilor și academiilor?

Mi-aș dori foarte mult să li se pună aceste întrebări celor care decid ce este potrivit pentru curriculum. Și aș fi foarte curios să aflu răspunsurile. Nu cred că este vorba despre a merita, ci normal. Identitatea de gen și egalitatea sunt normal, indiferent de domeniul în care femeile și bărbații pot performa. Până să aibă propriile poze pe pereți, mai sunt și alte aspecte care ar trebui normalizate. Cui îi este frică de femei? Și de ce? As intreba.

De la povești pentru copii la cărți școlare de literatură română – există multă misoginie, stereotipuri și violență împotriva femeilor și copiilor. Dacă ar fi să scrii o poveste pentru copii, care ar fi firul roșu al poveștii?

Firul roșu ar fi că mama și tata își iubesc copilul și amândoi sunt implicați în mod egal în creșterea și educația copilului.

Cât de lung a fost drumul de la muză la autorul unei cărți publicate!

Feminismul este și despre femeile fără voce. Iar tu te numeri printre scriitorii care aduc în romanele ei poveștile de viață ale unor personaje feminine ale căror experiențe ar fi rămas anonime. Multe femei se identifică cu personajele din cărțile tale. Aceasta este una dintre misiuni a literaturii feminine?

Misiunea literaturii, despre care cred că nu ar trebui să aibă gen, este să scoată la lumină povești. Literatura a reprezentat un fel de mântuire pentru femei, formă de exprimare și modelare a identității, de autodezvăluire pentru a empatiza cu suferințele altora.. Dar cât de lung a fost drumul de la muză la autor al unei cărți publicate! Obiectivizarea corpului feminin, o modalitate de a-și anihila puterea de convingere și credibilitate, este încă folosită, din păcate, în industria publicității. Cărțile mele au multe personaje feminine, majoritatea reale. Cititorii s-au identificat cu aceste personaje. Îmi amintesc de Marlena, din romanul „Ispite” (2016), povestea unei femei contemporane de 40 de ani, cu doi copii și un soț, cu vise sparte, dar cu marea putere de a se reinventa. Ea a reușit să-și schimbe viața cu ajutorul colegilor ei de birou. Femeile mi-au scris că această carte le-a ajutat foarte mult și că după ce a citit-o au avut curajul să ia singure decizii. Un citat din carte a devenit viral: „Fericirea este un act de curaj.” Literatura are această putere extraordinară de a neutraliza prejudecățile și de a rupe tipare pentru a ajunge la inimile cititorilor. Hermeneutica limbajului pe care o poți codifica simboluri și mesaje este una dintre cheile de aur ale comunicării prin cărți.

Internetul a jucat un rol extraordinar în dezvăluirea vocilor femeilor, de la bloguri la rețelele sociale și multimedia.

Ești un scriitor foarte activ în mediul digital, în special în social media. Cum crezi că ar fi fost dacă romanele tale ar fi apărut în epoca „analogică” a literaturii, fără a beneficia de agora Social Media?

Dacă mediul virtual nu ar fi existat, cu siguranță nu aș fi scris cărți pe subiecte controversate. Cel mai probabil, dacă aș fi scris, m-aș fi aliniat tiparelor specifice acelei vremi. Acest exercițiu de imaginație este dificil după ce a trăit experiența digital. Internetul a jucat un rol extraordinar în dezvăluirea vocilor femeilor, de la bloguri la rețelele sociale și multimedia. Pentru mine, comunicarea prin social media este un act convergent de a spune povești în mai multe moduri. Și marele avantaj este că necesită creativitate.

Ce părere aveți despre misoginia în societate? Trăim într-o cultură misogină? Una patriarhală? Mai ales după recentele infracțiuni misogine din social media lansate de unii influenceri.

Cum poți face față acestei misoginii depinde foarte mult de zona în care lucrezi sau activezi. După cum știți, am lucrat mulți ani în mass-media, unde nu am simțit discriminare de gen. Dimpotrivă, am fost la greve, proteste, proteste violente ale minerilor și lupte între clanuri – cot la cot cu colegii mei bărbați. Am făcut echipe bune și am amintiri frumoase din acele vremuri. Dar asta nu înseamnă că nu văd misoginie sau că nu am simțit-o singură. Cultura misogină implică toate principiile și valorile care au fost transmise de-a lungul generațiilor, conform căreia femeia trebuie să se supună bărbatului. Mass-media, industria cinematografică și literatura au lucrat foarte mult pentru această conștientizare și trezire. Este trist că în era dronelor, sateliților și rachetelor trimise pe Marte, există încă atât de multe idei învechite. Este și mai trist când sunt emise și promovate de oameni influenți. Dar nu există evoluție fără agenți rezistenți la schimbare. Timpul lor va trece.

Există solidaritate feminină între scriitoare? Aici, în România, dar și internațional?

Da și fă, depinde. Barierele sunt legate de competiție, femeile sunt competitive. De exemplu, există femei care au roluri cheie în promovarea femeilor și promovează doar bărbații. Lucrurile sunt discutabile, desigur. A fi femeie nu implică vulnerabilitate sau dizabilitate. Dar atunci când raportul de sexe atârnă prea mult de aceeași parte, diferența este vizibilă. În SUA, de exemplu, există turnee care includ aproximativ zece scriitoare de la diferite edituri și cu stiluri diferite de scriere. Și nu este un act feminist, ci o promovare care implică diversitate. Un lucru bun este că numărul femeilor redactoare a crescut, pentru că și redactorul poate lua decizii foarte importante. Am prietene scriitoare de la alte edituri, mergem împreună la evenimente și ne invităm la lansări. Și scriitori, desigur. Aș putea spune, totuși, că femeile nu au acea părtășie specifică bărbaților.

Literatura pentru femei – o cultură a dezvăluirii care ajută femeile să supraviețuiască

Ca femeie, care a fost cel mai dificil moment din viața ta profesională și personală și cum l-ai depășit?

Au fost destul de multe momente problematice, începând din copilărie și ajungând la maturitate. De-a lungul timpului am învățat cum să transform amenințările în oportunități. Am avut șansa să lucrez în mass-media, dar asta a venit și cu multe prejudecăți. Era o perioadă în care femeile jurnaliste erau considerate curve și tratate din această perspectivă: propuneri indecente, aluzii erotice etc. Este adevărat că nimeni nu a avut curajul să meargă mai departe când au fost refuzate. Dar partea insidioasă este că această discriminare de gen nu se exprimă în mod direct, ci prin obstacole care apar în calea ta sau în jurul tău din motive care aparent nu au legătură cu faptul că ești femeie. Dacă am o amintire neplăcută, este de pe vremea când fiica mea era elevă la o școală foarte bine cotată din București la acea vreme, iar directorul ei m-a sunat într-o zi și mi-a spus că a auzit că suntem un dezorganizat. familie pentru că am divorțat ani de zile de tatăl fiicei mele. Stigmatul purtat de o femeie care a decis să divorțeze pentru binele ei și al copilului ei a fost o barieră socială uriașă. A fost purtat de generații de femei care au îndrăznit să-și încalce „jurămintele” și să facă schimbări în viața lor. După cum am spus, am avut norocul să lucrez într-un domeniu mai democratic, dar multe femei au fost victimele izolării sociale cauzate de mentalități învechite. Desigur, o familie este celula de bază a societății, dar nimeni nu te obligă să stai când devine o celulă de închisoare. În restul momentelor dificile, m-am antrenat cu răbdare, iar timpul te învață cum să reacționezi. În cazul meu, educația și munca erau pașapoartele mele. Dar a trebuit să muncesc de două ori mai mult ca să mă fac vizibil și să fiu ascultat.

Cum te-a ajutat feminismul în viața personală, profesională și socială?

Depinde de modul în care este raportat din perspectiva experiențelor personale. Trauma poate duce la atitudini radicale sau excese. Cred că echilibrul este esențial în tot ceea ce faci, așa cum se întâmplă în natură. Dar este bine pentru toată lumea, femei iar bărbații, să fie informați, să-și cunoască drepturile și limitele vieții private. Intimitatea este asociată cu libertatea.

Ce implică feminismul ca stil de viață?

Înseamnă a respecta oamenii, indiferent de sex și orientare, de orice fel. Să știu când mi-a fost încălcată integritatea și cum să mă apăr.

Cum comentați faptul că recenta laureată a Premiului Nobel pentru Literatură este o feministă dedicată, Annie Ernaux?

Mă bucur că au fost și femei premiate recent. Annie Ernaux mi se pare familiară mai ales din manifestul ei „a scrie ca un cuțit”, care se referă la puterea limbajului, despre care am vorbit mai sus. Cred că a fost premiată pentru întreaga sa carieră, scrisul ei fiind o suită de dezvăluiri, de mărturii autobiografice. Ea reprezintă o cultură a dezvăluirii, așa cum am spus, care ajută femeile să supraviețuiască. Deci, se pare că nimic nu este întâmplător.

Vă invit să demitificați unul dintre cele mai comune mituri despre feminism: „Feminismul este doar despre femei”.

Întreaga noastră conversație a fost despre asta, vorbind despre nivelul de egalitate la care ar trebui să trăiască femeile și bărbații, în rolurile asumate în viața lor: soț și soție, mamă și tată etc. Despre faptul că fiecare ar trebui să-și cunoască drepturile în ceea ce privește propria libertate.

Cariera Corinei Ozon are 10 ani de jurnalism de investigație în presa scrisă și televiziune și o actualizare de 2 ani în producție TV. Convertită pentru încă 10 ani la PR&Communication, pe care o conduce în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Este absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, 2010 și mamă mândră a unei fiice mici, Iulia.

În 2014, a început cu romanul „Zilele amanților” (editura Herg Benet), carte începută pe blogul personal, după o postare scrisă pentru amuzamentul cititorului. Au cerut unul nou după fiecare episod. În scurt timp, romanul a avut un succes uriaș, devenind un must-have pentru cititorii activi pe rețelele de socializare. Romanul a fost o inspirație pentru evenimente de modă și o linie de parfumuri numite după personajele principale din carte. Romanul are patru continuare – „Nopțile îndrăgostiților”, „Lovers 3.0”, „Divorțurile îndrăgostiților” și „Drumurile îndrăgostiților” primite de public cu același nivel de entuziasm. Campania de promovare a trilogiei Îndrăgostiți a fost răsplătită cu Premiul de Argint pentru Excelență la Gala Premiilor PR 2015. Ea a publicat și romanele „Tentații” și „Codul lui Zoran” (editura Herg Benet) și „Despre dragoste, cu instrucțiuni de utilizare. ” (editura Univers). Din 2016, ea coordonează proiect 35+, de Corina Ozon, (dupa35.com), al cărei concept stă la baza poveștilor din romanul „Până mă vindec de tine”.

În prezent, este doctorand co-supervizată la Școala Doctorală de Științe ale Comunicării, Universitatea din București și la CTS-IARSIC, CORHIS EA 7400, la Universitatea Paul Valéry Montpellier (Franța).

+ postări

Distribuie aceasta postare

Facebook
WhatsApp
E-mail
Stare de nervozitate
LinkedIn