Menu
În marile zone ale culturii, sunt foarte puține femei. Sau puține cele pe care le știm. Pe parcursul educației formale, femeile sunt aproape absente din manuale. Acum e mai degrabă despre a fi neluate în seamă, neluate în serios. Pe pereții școlilor, portretele oamenilor iluștri sunt doar bărbați. Cum explici această realitate?
Este o tradiție de secole ca spațiul public, unde se iau și deciziile, să fie destinat bărbaților. Vine din vremurile în care femeia se ocupa doar de spațiul privat, adică de gospodărie, și nu avea voie să depășească granițele acesteia. Un fel de închisoare, pe care femeia a încercat de secole să o facă plăcută cu ce a avut: flori în grădină, ștergare, covoare, haine pe care le țesea și cosea, mâncare gustoasă, povești spuse copiilor. Ca să înțelegem de ce tablourile cu bărbați stau și azi în unele instituții pe pereți, a fost nevoie să fac această incursiune în timp. Erau timpuri în care femeia era socotită un animal, pusă în rând cu vitele. Supremația masculină avea nevoie și de o reprezentare iconică pentru a-și exercita autoritatea, iată, aceste tablouri pe pereți. Eu, una, nu mi-aș dori să-mi fie atârnat chipul într-un cui. Desigur, putem vorbi de o evoluție privind individualizarea identității feminine, care s-a realizat prin reziliență și solidaritate, un proces greoi și de durată. Însă toate nenorocirile lumii au demonstrat că femeia a reprezentat un stâlp de rezistență. Că e vorba de război, epidemie, foamete, cutremure, frica este la fel de mare. Toți ne agățăm de imaginea mamei, atunci când ne este teamă, pentru că siguranța pe care am avut-o în burta ei, apoi în brațele ei, nu am mai întâlnit-o. Realitatea este că patriarhatul este prezent și azi, nu doar prin tablouri cu bărbați pe pereți.
Sunt multe scriitoare din România care merită a fi incluse în programa școlară – Sofia Nădejde, Gabriela Adameșteanu, Ioana Nicolaie, Nora Iuga, Ioana Pârvulescu, Laura Grunberg, Ana Barton, Petronela Rotar, Tatiana Niculescu sunt doar câteva exemple. Ce le lipsește pentru a fi luate în seamă? Ce le lipsește să aibă și ele portrete în școli, biblioteci, academii?
Mi-aș dori foarte mult ca aceste întrebări să fie adresate celor care decid ce intră în programa școlară. Și aș fi foarte curioasă să aflu răspunsurile. Nu cred că e vorba de a merita, ci de normal. Normală este identitatea și egalitatea de gen, indiferent de domeniul în care femeile și bărbații pot performa. Până la portrete pe pereți, mai sunt și alte aspecte care ar trebui normalizate. Cine se teme de femei? Și de ce? aș întreba eu.
De la povești pentru copii, la manuale de literatura română – există multă misoginie, stereotipii și violență împotriva femeilor și copiilor. Dacă ar fi să scrii o poveste pentru copii, care ar fi firul roșu al poveștii?
Firul roșu ar fi că mama și tata își iubesc copilul și sunt amândoi la fel de implicați în creșterea și educația lui.
Ce lung a fost drumul de la muză la autoare de carte publicată!
Feminismul este și despre femeile lipsite de voce sau cărora le-a fost anulată vocea. Și tu ești printre scriitoarele care aduce în romanele sale poveștile de viață ale unor personaje feminine ale căror trăiri ar fi rămas anonime. O mulțime de femei se identifică și se regăsesc în cărțile tale. E acesta unul dintre rosturile literaturii feminine?
Rostul literaturii, care consider că nu ar trebui să aibă gen, este de a aduce poveștile la lumină. Literatura, scrisul în general, au reprezentat salvarea pentru femei, forma de exprimare și de modelare a identității, de dezvăluire de sine pentru a empatiza cu suferințele altora. Dar ce lung a fost drumul de la muză la autoare de carte publicată! Obiectificarea trupului femeii, un mod de a-i anihila puterea de convingere și credibilitate, din păcate încă mai este folosită în industria publicității. Cărțile mele au personaje feminine cu povești, de cele mai multe ori reale. Cititoarele s-au regăsit în ele, amintesc aici personajul Marlena, din romanul „Tentații” (2016), despre povestea contemporană a unei femei de 40 de ani, doi copii și soț, cu visuri frânte, dar cu putere mare de reinventare. Pe care o conștientizează cu ajutorul colegelor de birou. Mi-au scris femei că le-a ajutat foarte mult această carte, că după lectură au avut curaj să ia decizii pentru ele. Un citat din carte a circulat mult în virtual: „Fericirea e un act de curaj”.
Literatura are această putere extraordinară de a neutraliza prejudecățile și de a sparge tiparele pentru a ajunge la inimile cititorilor. Hermeneutica limbajului prin care poți codifica simboluri și mesaje constituie una dintre cheile de aur ale comunicării prin cărți.
Ești o scriitoare prezentă în mediul digital, cu o comunicare activă în social media. Cum crezi că ar fi fost dacă romanele tale ar fi apărut în era „analogă” a literaturii, fără a beneficia de agora Social Media?
Dacă nu exista mediul virtual cu siguranță nu aș fi scris cărțile cu subiecte controversate. Cel mai probabil, dacă aș fi scris, m-aș fi aliniat la tiparele de atunci. Este greu acest exercițiu de imaginație după ce trăiești experiența din digital. Internetul a jucat un rol extraordinar în devoalarea vocilor feminine, pornind de la bloguri și până la multimedia rețelelor sociale.
Pentru mine, comunicarea din social media este un act convergent de a spune poveștile în mai multe moduri. Iar marele avantaj este că solicită creativitatea.
Cum te raportezi la misoginie în societate? Trăim într-o cultură misogină? Patriarhală? Mai ales în urma recentelor derapaje misogine din social media din partea unor influenceri.
Felul în care gestionezi această misoginie depinde mult de domeniul în care activezi. Eu, așa cum știi, am lucrat mulți ani în presă, unde nu am simțit discriminarea de gen. Dimpotrivă, mergeam la greve, proteste, mineriade, bătăi între clanuri, războaie – cot la cot cu colegii mei. Făceam echipe foarte bune și am amintiri foarte frumoase din acele vremuri. Însă acest lucru nu înseamnă că nu văd misoginia sau că nu am simțit-o pe pielea mea de multe ori. Cultura misogină implică toate principiile și valorile care au fost transmise de generații că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Odată cu acea trezire, la care au lucrat mult mass media, industria cinematografică și literatura, au apărut acele derapaje de care vorbești. Este trist că în era dronelor, a sateliților, a rachetelor trimise pe Marte, există idei învechite. E și mai trist când ele sunt emise și promovate de oameni cu influență. Însă nu există evoluție fără agenți rezistenți la schimbare. Vremea lor va trece.
Literatura feminină – o cultură a dezvăluirii prin care femeile au supraviețuit
Există solidaritate feminină între scriitoare? La noi, dar și în plan internațional?
Există și nu prea. Barierele sunt legate de concurență, femeile sunt concurențiale. De exemplu, există femei care dețin roluri cheie în a promova femeile și ele promovează doar bărbații. Lucrurile sunt discutabile, desigur. A fi femeie nu înseamnă o vulnerabilitate sau o dizabilitate. Dar când proporția de gen atârnă prea mult în aceeași parte este vizibilă diferența.
În SUA, de exemplu, există evenimente gen turneu care include autoare, cam câte zece, de la diferite edituri și cu diverse stiluri de scriere. Și nu e un act feminist, ci de promovare prin diversitate. Ceea ce poate fi absolut generic. Un lucru bun la noi este că numărul femeilor editor a crescut, pentru că editorul poate lua și decizii foarte importante. Eu am prietene scriitoare de la alte edituri, împreună mergem la evenimente, ne invităm reciproc la lansări. Și scriitori, desigur. Aș putea afirma însă că femeile nu au acea tovărășie specifică bărbaților.
Ca femeie, care este cel mai dificil moment din viața profesională și personală și cum le-ai depășit?
Au fost destule momente dificile, pornind din copilărie și până la maturitate. Cu timpul am învățat cum să transform amenințarea în oportunitate. Am avut șansa să lucrez în mass media, însă asta a venit și cu multe prejudecăți. A fost o perioadă în care ziaristele erau considerate curve și tratate din această perspectivă: avansuri, aluzii erotice etc. E adevărat că nimeni nu avea curajul să meargă mai departe când era refuzat. Însă partea perfidă este că discriminarea aceasta de gen nu se manifestă fățiș, ci prin ziduri care se înalță în calea ta sau în jurul tău din motive, aparent, fără legătură că ești femeie. Dacă am o amintire amară este din perioada în care fiica mea era elevă la o școală foarte bine cotată pe atunci în București, iar diriginta ei m-a chemat într-o zi și mi-a spus că a auzit că suntem o familie dezorganizată, eu fiind divorțată de ani de tatăl fetei mele. Stigmatul purtat de o femeie care a decis să divorțeze pentru binele ei și al copilului a constituit o piedică socială. A fost purtat de generații de femei care au îndrăznit să încalce „jurămintele” și să facă schimbări în viața lor. Așa cum am spus, am avut norocul să lucrez într-un domeniu mai democrat, însă multe femei au fost victimele izolării sociale cauzată de mentalitățile învechite. Desigur, o familie este celula de bază a societății, dar nu te obligă nimeni să stai când devine celulă de închisoare. Pentru restul momentelor dificile, m-am înarmat cu răbdare, iar timpul te învață cum să reacționezi. În cazul meu, studiile și munca au fost pașaport. Însă a fost nevoie să muncesc de două ori mai mult ca să mă fac vizibilă și ascultată.
Cui și la ce folosește feminismul în viața personală/profesională/socială?
Depinde cum se raportează din prisma experiențelor personale. Traumele pot duce la atitudini radicale sau la excese. Consider că echilibrul trebuie să fie în toate, la fel cum există în natură. Însă este bine ca oricine să fie informat, femeie și bărbat, ca să își cunoască drepturile și limitele intimității sale. Intimitatea este asociată cu libertatea.
Pentru tine, ce înseamnă feminismul ca stil de viață?
Înseamnă să respect oamenii, indiferent de gen și de orientările lor, de orice fel. Să știu când mi-a fost încălcată integritatea și cum să mă apăr.
Cum comentezi faptul că recenta laureată a Premiului Nobel pentru Literatura e o feministă declarată, Annie Ernaux?
Mă bucur că în ultimii ani au fost și femei laureate. Annie Ernaux îmi pare familiară mai ales după manifestul ei „scrierea ca un cuțit”, care trimite la puterea limbajului, de care am vorbit mai sus. Bănuiesc că i s-a acordat acest premiu pentru întreaga carieră, scriitura ei fiind o suită de dezvăluiri, de mărturii autobiografice. Iată, o cultură a dezvăluirii, de care am spus, prin care femeile au supraviețuit. Deci, pare că nimic nu e întâmplător.
Te invit să demontezi unul dintre cele mai comune mituri care circulă pe tema feminismului : „Feminismul este doar despre femei.”
Cred că de-a lungul interviului am demontat, vorbind despre nivelul de egalitate la care ar trebui să viețuiască femeia și bărbatul, în rolurile asumate în viețile lor: soțul și soția, mama și tata etc. Despre faptul că toată lumea ar trebui să-și cunoască drepturile privind propria libertate.
Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă și televiziune și un update de 2 ani în producţie TV. Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, și mamă de studentă, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândrește cel mai mult, alături de reușitele din plan literar.
În 2014, debutează cu romanul „Zilele amanţilor“ (ed. Herg Benet), carte începută pe blogul personal, în stadiul de postare spre relaxarea cititorilor, care au cerut după fiecare episod o nouă continuare. În scurt timp, romanul a avut un succes fenomenal, devenind un must have al cititorilor activi pe rețelele de socializare și motiv pentru propriile întâlniri ale fanilor, inspirând în același timp evenimente din domeniul fashion și business, iar o linie de parfumuri primind numele personajelor principale din carte. Romanul are parte de patru continuări, „Nopțile amanților“, „Amanții 3.0“, „Divorțurile amanților“ și „Drumurile amanților“ (ed. Herg Benet), receptate de către public la același nivel de entuziasm și intrând și ele în topurile de vânzări ale librăriilor. Campania de promovare a trilogiei Amanții a fost recompensată cu Silver Award for Excellence la Gala PR Award 2015. A mai publicat, cu același succes de public, romanele „Tentații“ și „Codul lui Zoran“ (ed. Herg Benet), și volumul „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire“ (ed. Univers). Din 2016, coordonează proiectul 35+, by Corina Ozon, reprezentat în online de site-ul dupa35.com, al cărui concept se află la baza povestirilor din volumul „Până când mă voi vindeca de tine“.
În prezent, este doctorandă în cotutelă la Școala Doctorală în Științe ale Comunicării, Universitatea București și la CTS-IARSIC, CORHIS EA 7400, la Universitatea Paul Valéry Montpellier (Franța).
Share this post
